Zi de octombrie obisnuita. Oarecum asemanatoare celei de dinainte si poate si celei ce va sa vina. Fara artificii, fara explozii de bucurie, dar nici suparari mari sau nervi. Insa am facut doua lucruri pe care nu le fac zilnic....Mi-am revazut o veche prietena, Eliza. Am citit inca o data in viata ei cat de mult inseamna sa crezi ca Dumnezeu le rezolva pe toate cap-coada,indiferent despre ce este vorba, si cat de mult inseamna dragostea Lui, credinciosia Lui pentru noi. Nu am foarte multe prietene care sa aiba atata credinta in El ...poate nici macar foarte multe cunostinte. ciudat....pentru ca ne invartim intr-o lume de oameni credinciosi (asa ne place noua, romanilor, sa ne numim...). Este un model pentru mine si cred ca intotdeauna va fi. Sunt sigura.
Iar cel de-al doilea lucru: am vazut Remember Me.Nu stiu ce sa spun despre film,tehnic vorbind. Insa actiunea... m-a intristat si m-a pus pe ganduri. Nu am reusit niciodata sa inteleg ce inseamna sa pierzi pe cineva atat de drag: sora, frate, mama, tata etc. Si imi doresc si il rog pe Dumnezeu sa nu aflu asta prea curand. Nici cand am auzit de atacul terorist din 11 septembrie nu am simtit ceva foarte adanc. Mi-a parut rau, am regretat, insa....filmul asta m-a pus pe ganduri ceva mai mult fata de stirile pe care le-am tot vazut in zilele acelea.
Oare cat de mult pretuim noi oamenii pe care ii avem? Si ..oare ...facem tot ce este posibil pentru a ne desparti cu vorbe calde inainte de a ne spune "la revedere"? Mai ales atunci cand vine vorba despre "cei dragi noua"? Am avut puterea sa iertam greseli din trecut ale celor dragi stergand cu buretele si mergand mai departe?
Cate mame si-au imbratisat copiii in dimineata aia inainte de a se duce la munca? Cate i-au certat? Cati soti si-au sarutat sotiile inainte de a pleca la lucru? cati frati au apucat sa isi ia ramas-bun de la familie? ....dar poate...cel mai important...Cati dintre ei erau impacati cu Dumnezeu, aveau liniste si pace? Cati erau pregatiti pentru plecare?