Sound the bugle now...play it just for me
As the seasons change...remember how I used to be
Now I can't go on...I can't even start
I've got nothing left...just an empty heart.

I'm a soldier... wounded so I must give up the fight
There's nothing more for me... lead me away
Or leave me lying here

Sound the bugle now... tell them I don't care
There's not a road I know that leads to anywhere
Without a light, I fear that I will stumble in the dark
Lay right down and decide not to go on

Then from on high, somewhere in the distance There's a voice that calls,
"Remember who you are... if you lose yourself,
Your courage soon will follow,
So be strong tonight... remember who you are"

Yeah, your a soldier now,
Fighting in a battle,
To be free once more.
Yeah, that's worth fighting for

Well, mom a facut asa ceva din nou:D un platoooou intreg. Pana maine se termina=)))
Nu are sens sa scriu reteta aici...ca se poate gasi pe oricare alt site...acum doar ma laud (cu ce a facut mom:D) =)):D
Poza este luata de pe undeva , insa...ale mamei arata si mai bine de atat...:D;))

Zi de octombrie obisnuita. Oarecum asemanatoare celei de dinainte si poate si celei ce va sa vina. Fara artificii, fara explozii de bucurie, dar nici suparari mari sau nervi. Insa am facut doua lucruri pe care nu le fac zilnic....Mi-am revazut o veche prietena, Eliza. Am citit inca o data in viata ei cat de mult inseamna sa crezi ca Dumnezeu le rezolva pe toate cap-coada,indiferent despre ce este vorba, si cat de mult inseamna dragostea Lui, credinciosia Lui pentru noi. Nu am foarte multe prietene care sa aiba atata credinta in El ...poate nici macar foarte multe cunostinte. ciudat....pentru ca ne invartim intr-o lume de oameni credinciosi (asa ne place noua, romanilor, sa ne numim...). Este un model pentru mine si cred ca intotdeauna va fi. Sunt sigura.
Iar cel de-al doilea lucru: am vazut Remember Me.Nu stiu ce sa spun despre film,tehnic vorbind. Insa actiunea... m-a intristat si m-a pus pe ganduri. Nu am reusit niciodata sa inteleg ce inseamna sa pierzi pe cineva atat de drag: sora, frate, mama, tata etc. Si imi doresc si il rog pe Dumnezeu sa nu aflu asta prea curand. Nici cand am auzit de atacul terorist din 11 septembrie nu am simtit ceva foarte adanc. Mi-a parut rau, am regretat, insa....filmul asta m-a pus pe ganduri ceva mai mult fata de stirile pe care le-am tot vazut in zilele acelea.
Oare cat de mult pretuim noi oamenii pe care ii avem? Si ..oare ...facem tot ce este posibil pentru a ne desparti cu vorbe calde inainte de a ne spune "la revedere"? Mai ales atunci cand vine vorba despre "cei dragi noua"? Am avut puterea sa iertam greseli din trecut ale celor dragi stergand cu buretele si mergand mai departe?
Cate mame si-au imbratisat copiii in dimineata aia inainte de a se duce la munca? Cate i-au certat? Cati soti si-au sarutat sotiile inainte de a pleca la lucru? cati frati au apucat sa isi ia ramas-bun de la familie? ....dar poate...cel mai important...Cati dintre ei erau impacati cu Dumnezeu, aveau liniste si pace? Cati erau pregatiti pentru plecare?

Astazi (acum cateva ore) am vazut filmul Eat Pray Love; il asteptam cu nerabdare de mai mult timp...si intr-un final..mi-a fost rasplatita asteptarea. Da, a meritat. Mi-a placut. Un film frumos si reusit. Nu a placut tuturor din ce am inteles, dar....nu imi bat prea tare capul. Pe mine chiar m-a prins. Este un film despre viata, despre cum sa traiesti frumos, cum sa te regasesti, sa iti restabilesti un echilibru in viata, sa il cauti pe Dumnezeu , sa iti pastrezi credinta, sa crezi in ceva,in mai bine, sa ai puterea sa te ierti pe tine (chiar daca cei din jurul tau carora le-ai gresit te iarta sau nu), sa ai curajul sa accepti ca unele lucruri chiar nu merg si forta de a le parasi...si cam cum merge treaba cu echilibru cand te indragostesti. Da, foarte fain...
So...Eat Pray Love....

hello. a trecut ceva timp de cand nu am mai scris nimic. nici despre mine,nici despre orice altceva. e mai greu cu timpul, iar blogul nu a fost niciodata o prioritate. intre timp s-au intamplat asa multe....a trecut vara, a venit toamna. am implinit 22 ani... imbatranesc pe zi ce trece:D si..cu cat inaintez mai mult , cu atat realizez ca nu prea am facut nimic din ce ma gandeam ca voi realiza pana la aceasta varsta. nu este timpul pierdut , ar spune unii. insa adevarul este undeva la mijloc. un alt lucru nou...sunt inscrisa la master Relatii internationale si Integrare Europeana. Not exactly the MA programme that i've wanted, dar...pot spune macar ca sunt la buget. si asta este un lucru de care ma pot simti mandra. Insa, la polul opus, ....lipsa de job. i feel a big ZERO! aplic, caut...fac munca in folosul comunitatii pana atunci...este foarte greu. Si nici nu imi permit sa accept orice fel de job...Dar inca nu am ajuns in pragul disperarii. inca ma gandesc ca exista un job si pentru mine. somewhere, somehow.
Sunt multe de zis despre ce s-a mai intamplat, dar in ultimele zile...lucruri mai interesante...hmm..am vazut AMELIE - un super film. foarte diferit fata de orice altceva vazut pana acum,iar coloana sonora...creatia lui Yan Tiersen este absolut magnifica. Foarte la obiect filmul si totusi...foarte impresionant.
Si am vazut Julie and Julia. il incepusem de ceva timp, insa il lasasem balta. ce pot sa spun? mi-a facut pofta de mancare..;)) si te face sa iti doresti sa inveti sa gatesti. e un sentiment placut. si sa gatesti variat;)) Cat despre film, nu mi-a placut finalul....mi se pare neterminat, insa...e based on two true stories si probabil ca pastreaza firul povestilor. Bravo lor...
Cam atat...pentru azi. Noapte buna